Meniu Închide

Procrastinarea – cum ne poate afecta?

procrastinarea-psihoterapie

Procrastinarea este un comportament caracterizat prin amânarea acțiunilor sau a sarcinilor pentru mai târziu.  Spunem că este procrastinare când comportamentul este neproductiv, inutil și produce întârziere. Uneori începem să facem pași în direcția dorită, dar ne oprim la cel mai mic obstacol.

Este important să observăm când apare acest comportament și ce se află în spatele acestuia. Să ne întrebăm de ce facem un lucru, deși știm că ar trebui să facem altceva.

Poate că recompensa nu este imediată ci într-un viitor mai îndepărtat și pentru noi sunt mai valoroase recompensele imediate. Un exemplu în acest sens ar fi dorința de a pierde în greutate. Știm că pentru a ne păstra în formă pe termen lung e nevoie să mâncăm sănătos.

Dar în momentul prezent ne dorim o felie de tort sau ciocolată. Și de multe ori alegem recompensa imediată. Pentru că viitorul acela în care avem probleme de sănătate pare la mulți ani distanță.

Poate credem că ne lipsește motivația. Dar, de cele mai multe ori, motivația apare după ce am început să facem lucrul dorit, aceasta fiind rezultatul acțiunii. De aceea, un pas cât de mic în direcția dorită, ne dă impulsul de a continua.

Cum putem opri procrastinarea?

Putem combina un comportament care ne place cu cel pe care de obicei îl evităm. De exemplu, putem asculta muzică sau ne putem uita la o emisiune care ne place în timp ce facem mișcare.

O altă variantă este să programăm o anumită oră zilnic în care să facem mișcare împreună cu un prieten. Faptul că am programat să facem acest lucru împreună cu o altă persoană, ne motivează să trecem la acțiune.

De mare ajutor poate fi și proiectarea acțiunilor viitoare în timp. Putem să ne facem o listă cu alimente sănătoase înainte de a merge la cumpărături și să cumpărăm doar ce este pe listă. E mult mai ușor să ai o alimentație sănătoasă când nu există „ispite” în frigider. Am continuat cu exemplul legat de sănătate, dar putem adapta aceste metode la orice proiect sau dorință.

Dacă o sarcină pare prea grea, putem s-o împărțim în pași mai mici. Poate fi de ajutor să stabilim o recompensă după fiecare pas.

Uneori, sentimentele apărute în timp ce amânăm o activitate, sunt mai grave decât energia necesară pentru a trece la acțiune. Pot apărea sentimente de rușine, vinovăție și chiar anxietate. Pe termen lung, procrastinarea ne poate afecta calitatea vieții.

Ai nevoie să vorbești cu cineva?

Intră în contact cu un psihoterapeut, pregătit să fie alături de tine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *