Gestionarea furiei este foarte importantă, ea putând avea efecte dezastruoase atât în viața profesională, cât și în cea personală. Furia este o emoție puternică, care poate duce la reacții fizice și psihice.
Reacțiile fizice imediate sunt: respirație dificilă, agitație, dinți încleștați, transpirație, ritm crescut al bătăilor inimii, temperatură crescută și tremur. Pe termen lung, dacă furia nu este gestionată corespunzător, pot apărea diverse probleme. Acestea sunt legate de digestie, dureri abdominale, dureri de cap sau tensiune arterială crescută.
Pe plan psihic, furia necontrolată poate duce la anxietate și depresie.
Extremele acestei emoții sunt accesele de furie sau reprimarea. După cum spun adesea, extremele nu sunt utile în niciun domeniu. Accesele de furie se pot transforma ușor în violență, având repercursiuni majore pe plan social. Fiecare emoție trebuie trăită și exprimată într-un mod adecvat, reprimarea nefiind recomandată. Reprimarea poate avea ca efecte: o explozie a furiei într-un moment nepotrivit, depresie sau anxietate.
Pași pentru gestionarea furiei
Cel mai important pas este să te analizezi și să înțelegi care sunt factorii care declanșează furia. Motivele cel mai des întâlnite sunt: frică, durere, frustrare, dezamăgire, nedreptate, tristețe, gelozie, stres sau îngrijorare. Atunci când știi ce te face să izbucnești, poți gestiona mai bine situațiile viitoare.
Când apare o astfel de situație, te poți opri și poți face o pauză înainte să vorbești. O altă soluție este să începi să numeri în gând, până simți că te liniștești. Dacă situația permite, poți să ieși să te plimbi. Acesta este un mod foarte eficient de a te liniști și a-ți limpezi gândurile. Poți învăța și diverse tehnici de relaxare, care pot ajuta mult în astfel de situații.
Exprimarea emoțiilor este foarte importantă, însă e nevoie să alegi modalități acceptate social. Dacă ai urmat pașii de mai sus și ai reușit să te calmezi, poți exprima pe un ton calm ce anume te-a supărat, referindu-te în principal la felul în care te-ai simțit și la motivul ce a declanșat această emoție.
Dacă nu reușești să-ți gestionezi furia și relațiile tale cele mai importante au de suferit, atunci îți recomand să apelezi la psihoterapie. Vei reuși să te înțelegi mai bine și îți vei descoperi resurse care te vor ajuta și în alte situații ce pot apărea în viitor.
Ai nevoie să vorbești cu cineva?
Intră în contact cu un psihoterapeut, pregătit să fie alături de tine!