Meniu Închide

Dependențele – ce se află în spatele lor (2)

Dependențele

Dependențele pot fi de două feluri. Conform dex, definițiile acestora sunt: tulburare psihică manifestată prin lipsă de inițiativă, prin atașament total față de unele persoane. Stare patologică datorată obișnuinței de a consuma alcool, stupefiante, medicamente.

În acest articol vom continua cu cea de-a doua categorie.

De câte feluri pot fi dependențele?

Dependențele pot fi fizice sau psihologice. Cele fizice se referă la dependența de droguri, de alcool, de tutun, la dependența de jocuri de noroc. Alte dependențe: de jocuri video, dependența de cumpărături, de mâncare, de sport sau de sex.

Spunem că este dependență psihologică atunci când există o dorință emoțională puternică pentru o substanță sau un comportament. Dacă această dorință nu este îndeplinită pot apărea tulburări de somn, neliniște sau depresie.

În cazul dependențelor de substanțe poate apărea toleranța, aceasta ducând la nevoia de a crește dozele pentru a atinge efectul dorit. Sunt perturbate activitățile zilnice, situația financiară și familială. Se consumă mult timp pentru procurarea substanței. Chiar dacă persoana conștientizează problemele somatice și psihice provocate de aceasta, nu își schimbă comportamentul.

Ce se află în spatele dependențelor?

Cauzele dependențelor pot fi o combinație de factori fizici, emoționali, mentali sau de mediu. Dintre cauze putem enumera istoricul familial, traumele suferite, anxietatea, depresia, stresul,  durerea fizică sau emoțională.

Dintre dependențe, cel mai des m-am întâlnit cu dependența de alcool. Aceasta poate genera comportamente distructive, cum ar fi conducerea autovehiculului sub influența alcoolului sau violența în familie. Persoanele dependente de alcool au o gamă largă de justificări și scuze pentru comportamentul iresponsabil. Cauzele cele mai frecvent întâlnite pentru consumul de alcool au fost durerile emoționale puternice, stresul de la locul de muncă și dificultățile în relația de cuplu. Chiar dacă o predispoziție ereditară sau genetică există într-un anumit individ, numeroși alți factori din mediul său, în interacțiune cu acea realitate biologică particulară vor influența, în cele din urmă, dacă bea sau nu alcool.

Este foarte important de reținut că renunțarea la consumul oricărei substanțe se face doar sub supraveghere medicală. Întreruperea consumului duce la sevraj, care poate avea efecte cu risc ridicat, cum ar fi: anxietate, depresie, halucinații, convulsii, dureri musculare și articulare, stări de vomă, insomnie, hipertensiune arterială.

Dacă persoana conștientizează efectele negative ale dependenței și va dori să schimbe acest lucru, va avea nevoie atât de ajutor medical, cât și de psihoterapie și de sprijinul celor din jur – familie, prieteni, grupuri de suport.

Ai nevoie să vorbești cu cineva?

Intră în contact cu un psihoterapeut, pregătit să fie alături de tine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *