Uneori, ne putem confrunta cu dificultăți emoționale sau probleme de sănătate mintală care necesită sprijinul și îndrumarea unui specialist. În aceste situații, putem apela la diferiți profesioniști cum ar fi psiholog, psihoterapeut sau psihiatru.
Cred că sănătatea mintală este o componentă importantă a stării noastre de bine emoțională, psihică și socială. Din acest motiv voi descrie în acest articol situațiile în care fiecare dintre acești specialiști poate fi de ajutor și cum alegem la cine apelăm.
Chiar dacă psihologul, psihoterapeutul și psihiatrul lucrează de multe ori împreună, adesea într-o clinică de psihoterapie și psihiatrie, aceste profesii sunt distincte
Când să apelăm la un psiholog
Psihologii sunt profesioniști care se specializează în evaluarea, diagnosticarea și tratamentul problemelor de sănătate mintală. Ei sunt specializați în studiul comportamentelor și proceselor mentale, a proceselor emoționale și cognitive, a modului în care oamenii interacționează cu mediul lor și cu alți oameni. Aceștia se concentrează pe cauzele apariției anumitor simptome.
Psihologii oferă evaluări și consiliere individuală sau de grup, utilizând diferite tehnici și abordări terapeutice pentru a-i ajuta pe oameni să-și înțeleagă și să gestioneze diferite dificultăți cu care se confruntă. Ei pot efectua teste de personalitate, de comportament sau neuropsihologice pentru a identifica aceste dificultăți.
Iată câteva situații în care este recomandat să consulți un psiholog:
- Anxietate sau depresie
- Stres cronic
- Boli cronice
- Probleme de comportament
- Traume sau evenimente dificile
- Dificultăți de învățare sau concentrare
- Dependențe
- Expertiză psihologică
Când să apelăm la un psihoterapeut
Psihoterapeuții sunt specialiști care utilizează diferite abordări terapeutice și tehnici pentru identificarea și schimbarea emoțiilor, gândurilor și comportamentelor nesănătoase. Aceștia lucrează îndeaproape cu clienții pentru a explora și înțelege aspecte legate de copilărie, educație, istoric personal și profesional, relații trecute și actuale și obiectivele acestora.
Iată câteva situații în care ar fi indicat să consulți un psihoterapeut:
- Adaptarea la o nouă situație de viață
- Dificultăți în relațiile interpersonale
- Probleme de gestionare a furiei sau a stresului
- Traume sau abuz emoțional
- Pentru psihoterapie de cuplu – certuri, infidelitate, gelozie, dificultăți de comunicare etc
- Pentru psihoterapie de familie – conflicte între părinți și copii, divorț și recăsătorire, boli cronice sau doliu etc
Când să apelăm la un psihiatru
Psihiatrii sunt medici specializați în studiul, diagnosticarea, tratarea și gestionarea tulburărilor de sănătate mintală. Spre deosebire de ceilalți specialiști, aceștia pot prescrie și medicamente, dacă este necesar, pentru a gestiona și trata simptomele. Psihiatrii se concentrează pe dezechilibrele chimice din creier și pot evalua atât efectele mentale ale unei tulburări, cât și cele fizice.
Iată câteva situații în care ar fi indicat să consulți un psihiatru:
- Tulburări psihotice, cum ar fi schizofrenia sau tulburarea bipolară
- Tulburări de anxietate severe sau tulburări de panică
- Depresie majoră sau tulburări de dispoziție
- Tulburări de sănătate mintală însoțite de simptome fizice
- Nevoia de ajustare sau schimbări ale tratamentului psihiatric actual
Sigur, acestea sunt doar câteva exemple la fiecare specializare în parte. Este esențial să evaluăm situația noastră personală și să apelăm la ajutorul potrivit pentru a ne îmbunătăți starea de bine. Dacă nu sunteți siguri de ce specialist aveți nevoie, puteți apela la o clinică de psihoterapie și psihiatrie.
Ai nevoie să vorbești cu cineva?
Intră în contact cu un psihoterapeut, pregătit să fie alături de tine!