Meniu Închide

Manipularea psihologică

manipularea-psihologică-psihoterapie

Manipularea psihologică este un tip de influență socială care își propune să schimbe comportamentul sau percepția celorlalți. Acest lucru se face prin tactici ascunse, amăgitoare sau chiar abuzive.

Manipularea poate apărea și în cadrul unei relații și implică comportamente extreme. Acestea pot  fi: amenințările, încălcarea limitelor personale, ignorarea sau invalidarea sentimentelor.

Manipulatorul atacă laturile mentale și emoționale pentru a obține ce își dorește. El caută să creeze un dezechilibru de putere.  Vrea să profite de o victimă pentru a obține control, putere și beneficii în detrimentul acesteia.

Ce efecte poate avea manipularea psihologică?

Manipularea psihologică poate duce la stări de confuzie. Te întrebi: de ce se comportă în felul acela o persoană care ți-a fost prietenă sau iubită? Ajungi să te îndoiești de tine și să te întrebi dacă îți aduci tu bine aminte cum s-au întâmplat lucrurile sau dacă te înșeli.

Poți deveni pasiv în relație pentru că te temi că orice acțiune poate duce la mai multă durere. Te poți învinovăți că ai permis manipulatorului să intre în viața ta. Poți să eviți contactul vizual și să „te faci mic” pentru a ocupa cât mai puțin spațiu, în speranța că manipulatorul te va ignora.

Ajungi să „mergi pe coji de ouă”, neștiind ce comportament al tău îl va provoca. Când înțelegi că ai fost manipulat, poți dezvolta anxietate și hipervigilență față de ceilalți și ești atent la orice comportament care ar putea duce la manipulare.

Cum recunoști un manipulator?

Acesta îți știe slăbiciunile și știe cum să le exploateze, folosește nesiguranțele tale împotriva ta. Te poate convinge să renunți la ceva important pentru tine, cum ar fi un prieten apropiat, pentru a te face mai dependent de el.

Un manipulator te minte constant, își găsește scuze, te învinovățește pe tine și va povesti despre el doar anumite lucruri, ascunzând altele, pentru a se simți superior intelectual. Acesta va evita adesea să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lui, răsucind situația pentru a da vina pe tine.

Agresivitatea manipulatorului poate fi și pasivă. De exemplu: Sigur, poți ieși cu prietenele tale. Eu îmi doream să ieșim la un film și la o cină romantică în seara asta. Astfel vei ajunge să te simți tu rău și el se pune în rolul victimei.

Un manipulator nu își ține promisiunile. Dacă ai curaj să-i aduci aminte ce a spus, te va face să crezi că nu ai înțeles bine și să te îndoiești de propriile amintiri. Intimidarea este ceva pe care el se bazează și se poate manifesta prin furie, amenințări voalate și limbaj sau comportament agresiv.

Dacă simți că ești manipulat este recomandat să ceri ajutorul unui prieten, a unui membru din familie, al unui consilier sau terapeut.

Ai nevoie să vorbești cu cineva?

Intră în contact cu un psihoterapeut, pregătit să fie alături de tine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *