Meniu Închide

Despre soartă și înțelepciunea strămoșilor

Despre soartă

Fiecare are propria părere despre soartă. Aș spune că există trei categorii, descrise în funcție de aceste păreri:

  • Persoane care cred  că totul e predestinat, încât nu fac nimic  și se lasă în voia sorții;
  • Persoane care cred și în soartă, dar și în ele înseși;
  • Persoane care cred că ele își decid propria soartă.

Este foarte posibil ca pe parcursul vieții să oscilăm între aceste trei păreri. Eu personal m-am oprit la ultima. Bineînțeles că și eu am oscilat pe parcursul anilor. Dar am fost mereu curioasă și am căutat răspunsuri la marile întrebări ale vieții. Iar din tot ce am citit am internalizat o părere proprie, care a fost în acord cu ființa mea.

Ce spuneau strămoșii despre soartă?

Înțelepciunea strămoșilor s-a transmis și prin proverbe și zicale. De exemplu: „Soarta omului este mereu în mâinile lui.”

Le-am auzit, le știm, le  folosim uneori, dar de câte ori ne-am întrebat ce vor să spună de fapt acestea?

Am fost de curând la o conferință și din multele prezentări mi-a atras atenția cea a domnului Emanuel Popa, care ne vorbea despre soartă, destin și karmă. Am fost fascinată și am să vă povestesc de ce. Practic, ce spune domnul Popa, este că totul se ghidează după anumite legi.

Care sunt aceste legi?

Prima ar fi legea efectului reciproc. Adică orice trimiți în univers, orice gând, sentiment sau faptă, se va întoarce la un moment dat la tine, însă multiplicat. În secunda următoare mi-a venit în minte: „Semeni vânt, culegi furtună.”

A doua lege este legea atracției speciilor omogene, pe care o pot explica cel mai bine prin proverbul la care m-am gândit atunci: „Cine se aseamănă se adună.”

Iar a treia lege este legea greutății, care spune că așa cum îți este sufletul, ușor sau greu, aceste caracteristici fiind date de felul cum ai fost și de faptele tale, așa va urca sau va coborî acesta în ceea ce noi am numit Rai și Iad. Când ascultam aceste lucruri m-am gândit imediat la: „După faptă și răsplată.”

Și m-am întrebat după această prezentare, de unde știau aceste lucruri strămoșii noștri? Și dacă au fost atât de legați de univers, natură, divinitate sau cum vreți s-o numiți, noi de ce am pierdut această legătură?

Și m-am mai întrebat, ce am semănat eu până acum și câte din lucrurile care mi s-au întâmplat sunt efectul a ceea ce am făcut eu? Și cum am de gând să fac lucrurile de acum înainte, când știu ceea ce știu și nu mai am nicio scuză să dau vina pe vreo forță supranaturală care îmi conduce viața?

Răspunsul a venit imediat. Am pornit de ceva timp pe drumul iubirii și așa voi continua. Iubirea necondiționată a celor din jur, iubirea pusă în profesia pe care o practic și prin care îmi doresc să aduc o schimbare în bine în societate și nu în ultimul rând, iubirea de sine.

Notă

Ce am scris aici este doar un rezumat, dacă sunteți interesați să aprofundați subiectul, cărțile le găsiți aici. Și nu aș vrea să vă gândiți că fac reclamă sau că m-a rugat cineva să fac asta, mereu voi atașa link-uri către site-uri sau blog-uri care îmi plac și de unde am avut ceva de învățat. Vă îndemn să rămâneți mereu curioși și să căutați mai multe idei despre subiectele care vă interesează. Veți ști în sufletul vostru care dintre ele rezonează cu voi.

Ai nevoie să vorbești cu cineva?

Intră în contact cu un psihoterapeut, pregătit să fie alături de tine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *